Sâmbătă, de la ora 15:00, Unirea DMO revine în fața propriilor suporteri pentru duelul din etapa a XX-a a Ligii a III-a, Seria 7, împotriva formației Unirea Sântana.
Echipa noastră vine după înfrângerea suferită în deplasare, 0-2 pe terenul celor de la CIL Blaj, iar în acest moment ocupă locul 11 în clasament, cu 13 puncte. Chiar dacă rezultatul din etapa trecută nu a fost cel dorit, băieții noștri sunt hotărâți să arate o altă față și să lupte pentru puncte importante pe teren propriu.
Nici oaspeții nu vin după un rezultat pozitiv. Unirea Sântana a pierdut în ultima etapă pe teren propriu, 0-1 cu Unirea Alba Iulia, însă ocupă în continuare locul 6 în clasament, cu 30 de puncte.
Se anunță un meci dificil pentru echipa noastră, dar Unirea DMO va aborda partida cu încredere, ambiție și determinare, cu dorința de a obține un rezultat pozitiv și de a le oferi suporterilor motive de bucurie.
Hai, Unirea DMO!


