Unirea DMO continuă să arate consistență în evoluții, chiar și în deplasare, însă rezultatele întârzie să reflecte pe deplin jocul prestat. În etapa a V-a din play-out-ul Seriei 7, echipa noastră a cedat la limită, scor 2-1, pe terenul celor de la CS Timișul Șag.
Prima repriză a fost una echilibrată, dar gazdele au fost cele care au reușit să lovească înainte de pauză, intrând în avantaj la cabine. În ciuda acestui moment, Unirea nu a cedat și a revenit pe teren cu aceeași determinare.
Repriza secundă a adus și reacția meritată. Eforturile băieților noștri au fost răsplătite prin reușita lui Cosmin Pau, care a restabilit egalitatea și a reaprins speranțele pentru un rezultat pozitiv. Jocul a rămas deschis, iar Unirea a continuat să creadă în șansa sa.
Din păcate, în ciuda unei prestații bune, gazdele au mai găsit o dată drumul spre gol și au reușit să păstreze toate punctele la Șag.
La finalul partidei, antrenorul nostru, Dan Bona, a declarat:
„Am continuat seria jocurilor bune în deplasare. Un meci în care echipa a făcut un joc bun, păcat că nu reușim să nu pierdem și să adunăm puncte. Sâmbătă nu jucăm pentru că Șugag s-a retras și o să pregătim ultimul meci acasă cu Unirea Sântana, care e pe primul loc în play-out și vom încerca să dăm o replică cât mai bună.”


